Eurobarometru: 40% dintre europeni considera ca PAC ajuta doar fermele mari si nu cetatenii.

În urma publicației din luna noiembrie a Comisiei Europene referitor la ”Comunicat: Viitorul Alimentației și Agriculturii”, ultimul sondaj al opiniei publice cu privire la Politica Agrară Comună (PAC) arată că puțin peste 60% din cei chestionați cred că aceste politici sunt în beneficiul tuturor cetățenilor și nu doar a fermierilor.

Sondajul care acoperă peste 28 000 de cetățeni europeni din 28 de state membre s-a derulat pe parcursul începutului lunii decembrie 2017, iar printre rezultatele principale, publicate pe 20 februarie, este și concluzia ca o majoritate clară a cetățenilor (55%) crede că ”a procura alimente sigure, sănătoase și de bună calitate” este una dintre responsabilitățile principale ale fermierilor. Acesta este considerat cel mai important rol jucat de fermieri în fiecare țară europeană. Atunci când au fost întrebați despre prioritățile politicii agrare, 62% din respondenți (cu 6% mai mulți decât în 2015) spun că ”a procura alimente sigure, sănătoase și de bună calitate ar trebui să fie prioritatea de top a politicii agrare europene.

Reflectând asupra contribuției politicii agrare la mediu și schimbările climatice, 50% din cetățeni spun că ”protecția mediului și soluționarea schimbărilor climatice” ar trebui să fie obiectivul principal al politicii agrare, cu 6% mai mulți decât studiul din 2015. O creștere în atenția atribuită mediului și a climatului va fi o caracteristică de bază a propunerilor legislative ale Comisiei pentru următoarea Politică Agrară.

Conștientizarea sprijinului oferit prin PAC

Conștientizarea Politicii Agrare Comune rămâne la standarde ridicate, mai mult de două treimi (67%) din respondenți fiind auzit de sprijinul pe care Uniunea Europeană îl oferă fermierilor prin PAC. Aceste cifre s-au schimbat foarte puțin în ultimele două sondaje din 2013 până în prezent. Cel puțin jumătate din respondenți din toate țările cu excepția uneia au auzit de sprijinul pe care Uniunea Europeană îl oferă fermierilor prin PAC.

În legătură cu sprijinul acordat, 45% din respondenți au fost de părere că nivelul financiar oferit fermierilor a fost estimat corect, ceea ce reprezintă o creștere cu 4% față de cifrele din 2015 și este de patru ori mai mare comparativ cu cel a căror părere este că sprijinul este prea mare și semnificativ mai mare decât al celor care cred că este prea mic. Probabil nesurprinzător, un mare număr din respondenți (44%) au spus de asemenea că le-ar plăcea să vadă o creștere în sprijinul financiar adus fermierilor de către Uniunea Europeană în următorii 10 ani.

Performanța PAC

În termeni de performanță, aproape trei pătrimi din europeni cred că PAC își îndeplinește rolul în ceea ce privește stabilizarea unui furnizor stabil de alimentație în cadrul Uniunii Europene, sprijinind principiul securității alimentare ca obiectiv cheie. Aproximativ 64% cred ca PAC își îndeplinește rolul de a procura alimentație sigură, sănătoasă și de calitate ridicată și 62% sunt de părere că asigură o metodă sustenabilă de a produce alimente.

Importanța percepută a priorităților PAC-ului

Majorități semnificative din cei care au participat la studiu cred că fiecare din cele trei priorități – consolidarea rolului fermierilor în lanțul alimentar, dezvoltarea cercetării și inovării și încurajarea tinerilor de a intra în sectorul agricol – sunt importante.

Aproximativ 88% din respondenți cred în importanța consolidării rolului fermierilor în lanțul alimentar. Reflectând la acest aspect, Comisia este dedicată să pună accentul pe propuneri legislative în acest sens în decursul anului. La nivel național, studiul arată că în aproape jumătate din Uniunea Europeană este manifestat un sprijin clar al acțiunii europene de a asigura un standard de trai decent pentru fermieri.

 

84% cred că dezvoltarea cercetării și inovării în sprijinul sectorului agricultural-alimentar este importantă, sprijinind afirmația din comunicatul Comisiei conform căruia ” sprijinul pentru informație, inovație și tehnologie va fi crucial pentru asigurarea viitorului PAC-ului”. Același procentaj al respondenților crede că încurajarea tinerilor de a activa în sectorul agricultural este important, ceea ce este sprijinit de asemenea în comunicat conform căruia ”reînnoirea generației ar trebui să devină o prioritate în noul cadru al politicii”.

O politică pentru toată populația Europei

Cu peste 60% din respondenți indicând că PAC acționează în beneficiul tuturor cetățenilor, mai mult de 9 din 10 (92%) cred că agricultura și zonele rurale sunt importante pentru viitor. În termeni de protecție a mediului și gestionarea schimbărilor climatice, cel puțin jumătate din respondenții din majoritatea (24 din 28) statelor membre sunt de acord că PAC ăși îndeplinește rolul și în puțin peste jumătate (16) din țări, cel puțin jumătate din respondenți sunt de acord că PAC își îndeplinește rolul în crearea de locuri de muncă și de dezvoltare a mediului rural.

Cu toate acestea, opiniile sunt împărțite atunci când vine vorba despre aspectele sociale, de sănătate și a serviciilor culturale și de incluziune socială. Opiniile sunt mai mult înclinate spre partea negativă atunci când vine vorba de mediu și de peisaj. Aceste cifre ilustrează nevoia viitoarei PAC de a răspunde cererilor cetățenilor.

Standardele UE recunoscute la scară largă

Importanța calității în sectorul alimentar și agricultural european a fost confirmat în momentul în care respondenții au fost chestionați în legătură cu probleme legate de comerț. Având în vedere că standardele de mediu, ale siguranței animalelor și plantelor și a calității sunt prezente în mod semnificativ în prioritățile cetățenilor, fermierilor și PAC-ului, mare parte din respondenți cred că aceste standarde ar trebui să se aplice și în cadrul alimentelor importate. Aproximativ 87% din cei chestionați spun că importurile de orice origine ar trebui permise în spațiul european doar dacă sunt conform standardelor europene, un sentiment împărtășit de majoritatea cetățenilor în 18 din 28 de state membre UE.

Majoritatea cetățenilor crede de asemenea că protejarea pieței europene de produsele sub standarde este o suficientă justificare pentru a limita comerțul în sectorul agricol. Cu toate acestea, dacă aceste limite comerciale sunt activate, mulți respondenți consideră că ele nu ar trebui aplicate țărilor în curs de dezvoltare și că UE ar trebui să continue să sprijine fermierii și producătorii alimentai în acele țări prin politica sa comercială.

Sprijinul pentru politica comercială UE este de asmenea ridicat. Majoritatea respondenților spune că ar considera că acordurile comerciale dintre UE și alte țări au fost benefice pentru agricultură în spațiul european și benefice pentru ei în calitate de consumatori.

Calitatea – un puternic factor al alegerii

Dată fiind importanța pe care mare parte din cetățeni o acordă calității alimentelor produse în Europa, nu este surprinzător că este de asemenea un factor cheie în deciziile lor de cumpărare. Peste trei pătrimi din respondenți spun că tradiția locală și know-how-ul, informațiile specificului zonei geografice și calitatea specifică au fost factori importanți în decizia lor de cumpărare a tipurilor de alimente, tradiția locală în particular fiind o influență majoră în mare parte din statele europene. Iar în privința specificațiilor, mai mult de 60% din respondenți din fiecare stat membru au spus că acestea au jucat un rol important în decizia lor de cumpărare a produselor.

Conștiința consumatorului cu privire la indicații rămâne diversificată însă, cea mai cunoscută indicație nevenind din partea UE, ci a sectorului Fairtrade. Logo-ul organic este cel mai cunoscut dintre toate la nivel european, plasându-se la 27% (cu 4% mai mult decât în 2015) în timp ce conștiința cu privire la cele 3 specificații geografice este sub 20% în fiecare caz.

Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați Eurobarometer survey (full report, summary, country factsheets)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *